Patrurândurişijumătate

Despre inutilitate si sentimentul apartenentei

2009-03-29T12:15:00.000-07:00

Multe vise si putine informatii m-au condus pe drumul asta, ca de altfel pe orice provincial care spera la notorietate si puternicia unei institutii de invatamant. Si, in mod evident, cum acum 4 ani de zile cel mai cosmopolit si “in trend” concept universitar era dat de publicitate si noile media, comunicare institutionala si relatii publice, m-am inscris plina de euforie si motivatie la una dintre cele mai elitiste institutii de invatamant de atunci, fosta scoala de partid, Stefan Ghoerghiu care, printr-o rebranduire pe o fata mai umana, a devenit Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

Portofoliul facultatii, valorile sale occidentale de interactiune permanenta si sprijin pedagogic neconditionat m-au facut cel putin 3 ani de zile sa cred ca am facut alegerea corecta. Inca cred asta. Prin SNSPA am fost obligata sa-mi asum concepte fundamentale in filosofia culturii, istoria culturii romane moderne, comunicare politica, iar numele sonore ale unora dintre cadrele didactice SNSPA m-au facut sa resimt critic cele 5 milenii de amanipulare la care am fost supusi chiar daca am fost acuzata de o vanzatoare de carti ca undeva cele 5 milenii dau cu rest :”de unde 5 domnisoara, nu erau doua?”

Totusi primele experiente profesionale aplicate m-au facut sa ajung la o concluzie pe marimea si maretia profilului pe care l-am adoptat. Profesionalismul este inlocuit de “networking”, sau conform unor anunturi de aangajare ce apartin unora dintre cele mai prestigioase companii multinationale, jucatori importanti pe piata tertiara romana, “detinerea unei retele de cunostinte stabile in domeniul politic/juridic/econimic” si, sunt convinsa ca lista ar putea continua in terenul altor fielduri informative, ridicate acum la rang de “knowledge”: fashion, lifestyle etc. etc.

Relatiile publice interrvin in cazul comunicarii cu media si comunitatile direct implicate in activitatea unei organizatii. Sarcina unui om de comunicare este aceea de propaga o imegine pozitiva a organizatiei in fata tuturor publicurilor sale care, de la Bernstein incoa, nu se mai reduc la consumatorii finali si comuniatatea media, ci la intregile grupuri de interese care au un cuvant greu asupra activitatii aceleasi oragnizatii si carora li se acorda interventii masive de lobby sau mai pe ramaneste, protocoale si bartere.

Tinerii profesionisti pot reclama acest know-how in terenul relatiilor interumane, avantajelor psihologice iar profesionalismul lor merge mana in mana cu acea retea de cunostinte pe care incep sa o contureze in momentul in care reprezinta o entitate organizationala notorie. Ca o concluzie, pentru toate organizatiile care au astfel de pretentii “profesionale”: “Maturizati-va si acceptati profesionalismul in termenii sai initiali!!!!”

Despre viata, influenţe şi autoritatea spirituală...

2009-03-19T10:47:00.000-07:00

De când eram mică am iubit oamenii şi tot ceea ce îi compune, inclusiv micile exerciţii de stil care le scapă încă din primii ani. Eram fascinată de scris dar nu neaparat de creaţie, cât ma fascina grafologia, modul în care oamenii colerici apleacau spre dreapta întreaga serie de fraze care, de multe ori, la vîrsta aia nu erau decat nişte mici introduceri în ceea ce pentru fiecare avea să se transforme în dedicaţie, pasiune sau o rutină salvatoare.

Toate încercările noastre de identificare, lecţiile de pian, taberele şcolare cu origami şi mulţi francezi, festivalurile tinerilor creatori de imagine şi concursurile de eseuri, toate astea trebuiau să ne dea cel putin un hint de unde ar trebui să începem să ne proiectamvisele. Mie personal îmi plăceau toate şi cred că paleta de idealuri era mult prea largă să mă poată duce la claritatea unui motiv sau unei proiecţii de viitor.

Cred că cea mai simplă cale prin care reuşesşti este să ajungi să-ţi cunoşti atuurile şi defectele, să ţi le accepţi, nu pesimist, nici delăsător, ci la gradul la care le poţi ajusta şi transforma în "zone neutre ale personalităţii". În teorie totul sună fascinant însă la un anumit punct al aplicării lor începe să se proiecteze o neputinţă urmată de dezamăgire care poate fi total necopnstructivă şi depresivă. Cum ajungem să ştim ce vrem realmente de la noi?Prin transformarea taberelor cu francezi în noi experienţe şi noi trăiri, în fiecare zi, neobosit şi neplafonant şi acceptarea imprevizibilităţii vieţii. Asumarea schimbării ca oportunitate cred că e cea mai dificilă provocare de care m-am lovit până acum. Nu presupune nici o urmă de confort psihic, nici o siguranţă şi nici o punte de legatură cu trecutul. Dar a da o notă negativă schimbărilor e probabil cea mai ineficientă strategie de viaţă. Oricum totul e legat de atitudine şi atracţia universală nu scuteşte pe nimeni de propriile proiecţii, ca o autoritate spirituală.

Dumnezeu a creat totul din nimic, dar nimicul încă se mai vede...

2009-01-26T01:31:00.000-08:00

Sunt ambivalentă. Nu eu ca persoană ceea ce ar indica în mod generic nerepetitivitate şi ar transforma postul ăsta într-un auto-portret reflexiv şi plin de adjective: eu ca om sau eu şi voi sau noi sau eu ca şi voi.

Sunt un construct foarte paradoxal şi mă lovesc de asta isteric şi trist în fiecare zi şi reuşesc să dau dracului acel echilibru pe care mi-l gândesc în fiecare noapte, tot atunci când mă gândesc oricum de mâine va fi altfel, voi fi mai bună, voi încerca să ascult şi mai ales să înţeleg, nu-mi voi mai baza întreaga viaţă pe logica momentului sau în fine orice altă proiecţie care mă lasă să dorm până dimineaţa când îmi voi începe ziua la fel de obosită, de egoistă, de reactivă.

Mă gândeam la pofta mea de cafea de acum şi mă gândeam că îmi doresc să fie latte. Treceam prin cameră şi mă gândeam cât de draguţ ar fi să-mi pot picta pereţii...în orange. Da ar putea s-o facă altcineva dar mi-aş dori s-o fac eu. Şi voi...vă îndoliaţi permanent cu o tensiune, o idee ruptă de context, o singură idee, mai multe idei cu aceeaşi substanţă...mă chinui în fiecare zi să-mi amintesc...vâd mâinile care ar fi putut să-mi construiască lumea...

Personalitatea mea: self-knowing reinventing extrovert

2009-01-26T00:53:00.000-08:00

De unde ştiu? În mică măsură de aici

De ce? Pentru că :

-am fost productivă

-am construit un website

-am construit un scop: al meu

-am iertat

-am scris o poveste

-am schimbat profiluri de carieră

-ma iubesc,

-îi iubesc pe ceilalţi sau le iubesc povestea

- am o geometrie proprie de prejudecăţi, stereotipuri, trăiri, revelaţii

- pentru că merg cu Ratb

Muzică experimentală © Amon Tobin

2009-01-14T23:46:00.000-08:00

A ce aduce o partitură de jazz combinată cu drum and bass, samba, electro putin techno şi mult, mult experiment? O cameră a sunetului semnată Amon Tobin. Enjoy:

Ce eşti tu?

2009-01-10T13:35:00.000-08:00

Nume: tu, le garçon de mes rêves
Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate.

La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna.

Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.

Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate. La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.

Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna. Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

London Calling

2009-01-10T12:09:00.000-08:00

De mică m-am simţit atrasă de Anglia şi de aerul ala de aristocraţie şi autosuficienţa care pluteşte peste tot şi din caractere, străzi, clădiri..Ma gândesc la câte mistere şi paradoxuri pot coexista în acel loc marcat de libertinaj, disciplină şi umbră victoriană. Citeam pe blogul unei prietene de promisiunea unui revelion în Paris. Am început să-mi fac planuri deşi cele 19 ore ale ei se transformau în săptămânile mele. Cred că fiecare loc poate fi supus tehnicii adjectivului, iar pentru mine Londra înseamnă liber şi totuşi dependent, aristocrat şi promiscuu, galben si gri..

Daca ar trebui s-o descriu în imagini, Londra e:

Bangface Weekender: un festival de tehno la care trebuie sa ajung, în teorie ăsta e motivul care ne mişcă până acolo..

National Gallery dorinţa inspirată de toate ghidurile turistice care mi-au trecut prin mână până acum.

Science Museum pentru câ mâ inspiră oamenii care au cucerit lumea.

Cafeneaua Bloomsbury Îmi amintesc de ea de când eram mică şi e cam singurul lucru pe care mi-l mai amintesc în afara de Webmister Abbey.

Keane şi Somewhere only we know

O luma nebună

2008-12-25T05:26:00.000-08:00

Oameni fără expresie, locuri uzate de amintiri, o cursă nebună pentru un strop de fericire care se transformă în cele din urmă în nebunie...un sistem care nu încadrează pe oricine dar care obligă la supunere şi recunoaşterea supremaţiei.

Şi pentru un Crăciun cu miros de măr, scorţişoară şi mucegai:

Everybody's free...to wear sunscreen:))

2008-12-21T04:21:00.000-08:00

If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience…I will dispense this advice now. Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked….You’re not as fat as you imagine. Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday. Do one thing everyday that scares you Sing Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours. Floss Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself. Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how. Keep your old love letters, throw away your old bank statements. Stretch Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t. Get plenty of calcium. Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone. Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children,maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t
congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s. Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own.. Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room. Read the directions, even if you don’t follow them. Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly. Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good. Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future. Understand that friends come and go,but for the precious few you should hold on. Work hard to bridge the gaps in geography and
lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young. Live in New York City once, but leave before it makes you hard; live in Northern California once, but leave before it makes you soft. Travel. Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders. Respect your elders. Don’t expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out. Don’t mess too much with your hair, or by the time you're 40, it will look 85. Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it’s worth. But trust me on the sunscreen…

When our souls got introduced...

2008-12-21T03:30:00.000-08:00

O atitudine veche, o mare cantitate de autosuficienţă şi egocentrism şi complexe care nu continuă să apară la fiecare pas din te miri ce...o atutidine boemă fără spirit de creaţie şi multă pasiune...asta îmi inspiri tu. Şi nu uita de

To my charming friend

2008-12-20T01:29:00.000-08:00

'We get bored with everything, my angel, it's a law of nature: it's not my fault.

So now if I'm bored by an affair which has completely absorbed me for four solid months, it's not my fault.

If, for instance, the extent of my love has exactly matched the extent of your virtue-and that's certainly saying a great deal-it's not surprising that they have both run out at the same time. It's not my fault.

The result is that I've been deceiving you for some time now; but in fact it was your dogged devotion which somehow forced me to! It's not my fault.

And now a man whom I desperately love is insisting that I give you up. It's not my fault.''

I'm well aware that this gives you an excellent opportunity to cry foul; but if Nature granted women only constancy while endowing men with stubbornness, it's not my fault.

Take my advice, do like me and get yourself another lover. This is a good advice, in fact, it's very good advice: if you don't like it, it's not my fault.

Farewell my angel.I've enjoyed having you and I've no regrets at leaving you. I may come back to you. That's the way of the world. It's not my fault.'

‘The difference between art and engineering exists only in our mind’- declaraţia de valoare BMW

2008-12-19T03:19:00.000-08:00

“The difference between art and engineering exists only in our mind. And few have the imagination to see beyond them” alături de sloganul BMW, “defining innovation”, este probabil cea mai reuşită declaraţie de valoare creată pentru un brand auto. Vizualul e foarte puternic şi exprimă foarte clar legătura dintre tradiţie şi inovaţie, artă şi tehnică, design şi fiabilitate.

Care e legătura dintre sculptura kinetică şi BMW?Ambele împart aceleaşi valori şi aceeaşi dedicare. Creaţia, viziunea, inovaţia toate acestea pot exista doar în momentul în care nivelul experienţei este adus la cel mai înalt grad şi, de la un punct, nu se mai pot diferenţia în cadrul armonic pe care îl creează. Enjoy:

Către un nou hedonism

2008-12-19T03:18:00.001-08:00

Renunţ la starea de rău de azi pentru un rău mai profund. Şi evoluţia unde e? Asta e avoluţia. Toate destinele critice sunt nefericite. Şi asta de ce? Pentru că nu cunosc dintotdeauna şi pentru că nu evaluează critic realitatea de la început. Pentru că până la o vârstă sunt antrenate în mediocritate.

De fapt cred că există două tipuri de fericire. Diferenţa dintre ele e dată de faptul că una e reală, palpabilă, iar cealaltă e pur conceptuală. Feficirea spirituală, împlinirea sufletească, noţiunea de familie…toate sunt pure abstracţii şi deviaţii de la ceea ce e în mod evident esenţial: senzaţia reală de fericire. Dincolo de convenţie, fericirea nu mai poate fi separată de senzaţie, euforie sau extaz. Fericirea sau exaltarea simţurilor: iată relaţia de sinonimie perfectă!

Iubirea, succesul, împlinirea de orice tip, toate astea sunt de fapt descrise prin prisma senzaţiei serotonice pe care o provoacă. Senzaţia rămâne aceeaşi, însă creierul uman face o diferenţă. Vorbesc prostii! Nici un creier! Difernţa e dată de o mentalitate, un stereotip, o cultură sauo credinţă specifică pe care o ascundem într-un mod latent sau nu în propria personalitate.

Ceea ce am crezut până acum că extrapolează idealul de fericire şi împlinire nu e decât un set de simboluri şi convenţii care tinde să uniformizeze şi să aducă la nimic personalităţile “promiscue”. Promiscuitatea e votată şi definită prin prisma aceloraşi geometrii de gândire. Care e răspunsul: un nou hedonism. Inelul de logodna şi albul rochiei de mireasă trebuie înlocuite cu afrodisiace şi opiacee, iar stabilirea unei relaţii eterne cu dramatismul pierderii sale. De ce suntem noi diferiţi? Pentru că avem un oarecare gust pentru estetic şi cultivarea simţurilor, împreună cu cea mai simplă formă de curiozitate. Toate acestea sunt în mod natural urmate de reflecţia asupra noului mod de viaţă dictat de pasiunea pentru frumos.

Mesajele caritabile în marketingul direct

2008-12-19T03:17:00.001-08:00

În momentul în care începem o discuţie despre marketingul direct, există două tendinţe de răspuns de care ne lovim în general: aceea că acţiunile acestui instrument apar ca răspuns la provocarea lansată de supra-aglomerarea pieţelor de consum sau crearea unei legături directe şi personale cu consumatorii, sau sentimentul de alienare sau agasare a destinatarilor printr-o formă de comunicare mult prea directă, ca o violare a intimităţii poştei electronice a fiecăruia.
Ştim că marketingul direct se adresează unui grup ţintă bine stabilit, în căutarea unui rezultat la fel de măsurabil prin folosirea exhaustivă a bazelor de date generate în urma unor acţiuni anterioare de marketing direct sau pur şi simplu create printr-o generare nouă de persoane sau organizaţii care ar putea răspunde pozitiv apelului departamentului de marketing. Există de asemenea diverse opinii asupra localizării exacte a eficienţei marketingului direct. Experienţa pe care am acumulat-o poate furniza un astfel de exemplu.

DHL organizează în fiecare an evenimentul în scopuri caritabile “Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor”, instrumentul folosit fiind cel de direct mailing atît electronic, cât şi clasic. Există, în mod evident, un concept nou pentru fiecare ediţie, atât ca mesaje, cât şi ca tematică şi meta-temă a evenimentului. Echipa de implementare este Ogilvy Group, companie cu care DHL colaborează pe plan european cel puţin. Baza de date specifică Maratonului DHL există, încă de la prima ediţie, principalul target fiind companiile care se implică în general în acest tip de acţiuni caritabile. Ca un argument pentru importanţa acordată dimensiunii societale de către numeroase firme, anul acesta au participat peste 30 de companii dintre care: Sandoz, Adobe, Ogilvy, Distrigaz etc. Materialele de prezentare au fost contruite în aşa fel încât să ilustreze grafic ideea că “există nenumărate feluri în care îţi poţi lega şireturile, însă există unul singur care să conteze şi pentru ceilalţi” sau o parte a celorlalţi, mai exact tinerii din Institutul de Oncologie Bucureşti. Mesajul era clar, puternic şi mobilizator, ca dovadă stând faptul că peste jumătate dintre companiile care au primit invitaţia pentru acest eveniment au răspuns pozitiv, deşi era primul lor contact cu acest eveniment.

Cred că tipul de mesaj ales şi modul de prezentare al acestuia poate face diferenţa în momentul în care discutăm despre refuzul sau chiar antipatia persoanelor pentru acest instrument de marketing. De asemenea, atitudinea reactivă faţă de anumite instrumente ale marketingului survin în anumite zone ale gândirii de business însă poate înregistra un succes răsunător pe un alt segment de activitate.

Prima campanie de “test drive blogging” din România

2008-12-19T03:16:00.001-08:00

Piaţa auto se confruntă de ceva timp cu un fenomen de dispersare a tuturor elementelor de poziţionare, cuprinse în declaraţiile de valoare pe care le creează brandurile auto. Noile modele întâzie să mai aducă în faţă un plus important ca design sau capacitate tehnică, iar soluţia pe termen scurt cel puţin, adoptată aproape în unanimitate de principalii importatori auto, este apelul către noi campanii de comunicare şi promovare.Ca dovadă stă inclusiv conceptul de “test drive blogging” adus de către Porsche România în colaborare cu agenţia Cohn&Jansen|Ashley&Holmes, odată cu lansarea Audi A4 în România. Campania de comunicare integrată pentru lansarea noului model a avut doi poli conceptuali: prima campanie de “test drive blogging” din România şi un nou slogan conceput special pentru România: “Noul Audi A4. Resetează standardele”.

Cei de la Porsche România au intuit legătura directă dintre tinerii în plină ascensiune profesională şi dornici de competiţie şi informare şi dinamismul şi sportivitatea noului model A4. Campania de test drive a avut ca obiectiv principal atragerea unui număr ridicat de vizitatori în showroom-urile Porsche România şi accentuarea ideii de simbioză dintre consumatorul ţintă şi noul A4 prin principalele valori pe care le au în comun: dinamism, inteligenţă, inovaţie, look, aparţinând aceleiaşi generaţii, GENERAŢIA4. Blogul celor care au testat un A4 putea aduce celor 10 cei mai buni participanţi un A4 spre test drive, timp de 2 săptămâni.

Deşi web-siteul fusese gândit iniţial ca un portal informativ auto, departamentul de Marcom al celor de la Porsche România l-a transformat într-o interfaţă care reunea persoane cu aceeaşi caracteristică principală: toate aparţineau targetului fixat pentru Audi A4. Evenimentul de lansare a avut loc la World Trade Plaza sub cele trei cuvinte care descriau GENERAŢIA4: stylish, upscale, cosmopolit.

Tripuri de patru rânduri şi jumătate…

2008-12-19T03:15:00.000-08:00

Patru rânduri şi jumătate…e o geometrie..nu am impus-o, ci s-a creat. Am început să scriu într-o seara. Multe stări contradictorii, inconsistenţă în gândire, argumente la fel de valabile pentru o idee şi pentru opusul ei..era deja ceva obişnuit dar continuam să scriu câte patru rânduri şi jumătate pentru fiecare nerv..

Se tot repeta şi am observat la un moment dat. Şi toate stările alea se terminau într-un final prost. Am început să fac un exerciţiu logic: dacă toate stările de atunci puteau fi rezumate în patru rânduri jumătate, de ce m-aş mai obosi să gândesc “timp” de nu ştiu câte pagini când pot rezuma totul?

Să încep cu asta şi să o termin cu toate stările semi depresive, semi distructive, semi narcotice..să găsesc un echivalent psihic petru cele patru rânduri şi jumătate…o ecuaţie, un interval de timp, o idee sumativă care să-mi rezume toate stările…Evident că nu reuşesc şi că cele patru rânduri şi jumătate pot fi cel mult un exerciţiu de stil sau o exigenţă a mea…şi probabil că există oameni care şi-au dezvoltat un astfel de artificiu psihic. Sunt norocoşi? E eficient, comod, mediocru să-ţi rezumi toate stările când poate că ar trebui trăite la acea intensitate, în acel moment, în acele luni sau acei ani, cu acel om?E o lipsă de curaj să-mi caut un instinct de autoconservare psihică sau e un exerciţiu prin care ma fortez sa depăşesc nişte limite?

Am depăşit deja cele patru rânduri şi jumătate..

TE sunt numai Eu…

2008-12-19T03:14:00.000-08:00

Gesturi stupide şi mediocre şi enervant de stereotipale..te obligă la introspecţie..o introspecţie lucidă şi radicală..am mai spus odată: “te iubesc fiindcă eşti bun, te iubesc fiindcă eşti frumos, te iubesc fiindcă eşti inteligent. Te iubesc FIINDCĂ. Asta înseamnă că te este iubit nu pentru el, ci condiţionat de anumite cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de raţiuni estetice, morale indiferent inerente sinelui. O iubire pe care o poţi justifica nu e iubire. Şi apoi, buni, frumoşi, inteligenţi putem fi şi unul şi altul, dar TE sunt numai EU”..

Proiectez nişte imagini care îmi pot satisface egoul în baza unor raţiuni şi criterii strict personale. Îmi asum meritul de a-mi crea propriul ideal estetic. Şi totuşi folosesc imaginile ca pe un tipar pe care îl suprapun peste oameni să vad cât sunt de diferite contururile…iubesc congruenţele cu liniile modelului mental pe care l-am creat…persoana devine nulă..e doar “linii”..contururi apropiate sau nu. Iar asta e cea mai pură formă de egoism şi cea mai dramatică treaptă a dezumanizării…însă nu e dezumanizarea mea…e dezumanizarea ta şi esti o linie, sau două, sau un contur, o formă…

Cutia asta…

2008-12-19T03:12:00.000-08:00

Cutia asta se lezează. Am construit-o cu ceva timp în urmă pentru prea mult nou, prea mult extaz, prea multa beţie, prea multa psihoză. E un spaţiu intim şi gol şi liniştit în care nu mai intră nimic. Credeam ca nu intră nimic…adun energie şi adun viaţă şi tendinţe şi le inghesui acolo şi cutia asta e de carton şi se lezează.

Acum e umedă şi mucegaiul îi dă un miros neplacut şi se rupe..încep să nu mai încap…se îngustează tot mai mult şi se rupe şi exteriorul intră. Şi o data cu exteriorul intru şi eu şi nu mă mai dedublez, nu mai pot fi alteritate..mă identific din ce în ce mai mult şi la un moment dat voi arunca cutia. Şi ce se va intampla atunci? Îmi pierd luciditatea şi responsabilitatea de critic al propriei persoane..şi mă plafonez. Voi turna ipsos peste ea chiar daca asta înseamna că nu voi mai putea ieşi dar nu-mi mai pot folosi mâinile.