Despre inutilitate si sentimentul apartenentei

Multe vise si putine informatii m-au condus pe drumul asta, ca de altfel pe orice provincial care spera la notorietate si puternicia unei institutii de invatamant. Si, in mod evident, cum acum 4 ani de zile cel mai cosmopolit si “in trend” concept universitar era dat de publicitate si noile media, comunicare institutionala si relatii publice, m-am inscris plina de euforie si motivatie la una dintre cele mai elitiste institutii de invatamant de atunci, fosta scoala de partid, Stefan Ghoerghiu care, printr-o rebranduire pe o fata mai umana, a devenit Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

Portofoliul facultatii, valorile sale occidentale de interactiune permanenta si sprijin pedagogic neconditionat m-au facut cel putin 3 ani de zile sa cred ca am facut alegerea corecta. Inca cred asta. Prin SNSPA am fost obligata sa-mi asum concepte fundamentale in filosofia culturii, istoria culturii romane moderne, comunicare politica, iar numele sonore ale unora dintre cadrele didactice SNSPA m-au facut sa resimt critic cele 5 milenii de amanipulare la care am fost supusi chiar daca am fost acuzata de o vanzatoare de carti ca undeva cele 5 milenii dau cu rest :”de unde 5 domnisoara, nu erau doua?”

Totusi primele experiente profesionale aplicate m-au facut sa ajung la o concluzie pe marimea si maretia profilului pe care l-am adoptat. Profesionalismul este inlocuit de “networking”, sau conform unor anunturi de aangajare ce apartin unora dintre cele mai prestigioase companii multinationale, jucatori importanti pe piata tertiara romana, “detinerea unei retele de cunostinte stabile in domeniul politic/juridic/econimic” si, sunt convinsa ca lista ar putea continua in terenul altor fielduri informative, ridicate acum la rang de “knowledge”: fashion, lifestyle etc. etc.

Relatiile publice interrvin in cazul comunicarii cu media si comunitatile direct implicate in activitatea unei organizatii. Sarcina unui om de comunicare este aceea de propaga o imegine pozitiva a organizatiei in fata tuturor publicurilor sale care, de la Bernstein incoa, nu se mai reduc la consumatorii finali si comuniatatea media, ci la intregile grupuri de interese care au un cuvant greu asupra activitatii aceleasi oragnizatii si carora li se acorda interventii masive de lobby sau mai pe ramaneste, protocoale si bartere.

Tinerii profesionisti pot reclama acest know-how in terenul relatiilor interumane, avantajelor psihologice iar profesionalismul lor merge mana in mana cu acea retea de cunostinte pe care incep sa o contureze in momentul in care reprezinta o entitate organizationala notorie. Ca o concluzie, pentru toate organizatiile care au astfel de pretentii “profesionale”: “Maturizati-va si acceptati profesionalismul in termenii sai initiali!!!!”

Despre viata, influenţe şi autoritatea spirituală...

De când eram mică am iubit oamenii şi tot ceea ce îi compune, inclusiv micile exerciţii de stil care le scapă încă din primii ani. Eram fascinată de scris dar nu neaparat de creaţie, cât ma fascina grafologia, modul în care oamenii colerici apleacau spre dreapta întreaga serie de fraze care, de multe ori, la vîrsta aia nu erau decat nişte mici introduceri în ceea ce pentru fiecare avea să se transforme în dedicaţie, pasiune sau o rutină salvatoare.

Toate încercările noastre de identificare, lecţiile de pian, taberele şcolare cu origami şi mulţi francezi, festivalurile tinerilor creatori de imagine şi concursurile de eseuri, toate astea trebuiau să ne dea cel putin un hint de unde ar trebui să începem să ne proiectamvisele. Mie personal îmi plăceau toate şi cred că paleta de idealuri era mult prea largă să mă poată duce la claritatea unui motiv sau unei proiecţii de viitor.

Cred că cea mai simplă cale prin care reuşesşti este să ajungi să-ţi cunoşti atuurile şi defectele, să ţi le accepţi, nu pesimist, nici delăsător, ci la gradul la care le poţi ajusta şi transforma în "zone neutre ale personalităţii". În teorie totul sună fascinant însă la un anumit punct al aplicării lor începe să se proiecteze o neputinţă urmată de dezamăgire care poate fi total necopnstructivă şi depresivă. Cum ajungem să ştim ce vrem realmente de la noi?Prin transformarea taberelor cu francezi în noi experienţe şi noi trăiri, în fiecare zi, neobosit şi neplafonant şi acceptarea imprevizibilităţii vieţii. Asumarea schimbării ca oportunitate cred că e cea mai dificilă provocare de care m-am lovit până acum. Nu presupune nici o urmă de confort psihic, nici o siguranţă şi nici o punte de legatură cu trecutul. Dar a da o notă negativă schimbărilor e probabil cea mai ineficientă strategie de viaţă. Oricum totul e legat de atitudine şi atracţia universală nu scuteşte pe nimeni de propriile proiecţii, ca o autoritate spirituală.

Dumnezeu a creat totul din nimic, dar nimicul încă se mai vede...

Sunt ambivalentă. Nu eu ca persoană ceea ce ar indica în mod generic nerepetitivitate şi ar transforma postul ăsta într-un auto-portret reflexiv şi plin de adjective: eu ca om sau eu şi voi sau noi sau eu ca şi voi.

Sunt un construct foarte paradoxal şi mă lovesc de asta isteric şi trist în fiecare zi şi reuşesc să dau dracului acel echilibru pe care mi-l gândesc în fiecare noapte, tot atunci când mă gândesc oricum de mâine va fi altfel, voi fi mai bună, voi încerca să ascult şi mai ales să înţeleg, nu-mi voi mai baza întreaga viaţă pe logica momentului sau în fine orice altă proiecţie care mă lasă să dorm până dimineaţa când îmi voi începe ziua la fel de obosită, de egoistă, de reactivă.

Mă gândeam la pofta mea de cafea de acum şi mă gândeam că îmi doresc să fie latte. Treceam prin cameră şi mă gândeam cât de draguţ ar fi să-mi pot picta pereţii...în orange. Da ar putea s-o facă altcineva dar mi-aş dori s-o fac eu. Şi voi...vă îndoliaţi permanent cu o tensiune, o idee ruptă de context, o singură idee, mai multe idei cu aceeaşi substanţă...mă chinui în fiecare zi să-mi amintesc...vâd mâinile care ar fi putut să-mi construiască lumea...

Personalitatea mea: self-knowing reinventing extrovert

De unde ştiu?  În mică măsură de aici

De ce? Pentru că :

-am fost productivă 

-am construit un website

-am construit un scop: al meu

-am iertat

-am scris o poveste

-am schimbat profiluri de carieră

-ma iubesc,

-îi iubesc pe ceilalţi sau le iubesc povestea 

- am o geometrie proprie de prejudecăţi, stereotipuri, trăiri, revelaţii

- pentru că merg cu Ratb

Muzică experimentală © Amon Tobin

A ce aduce o partitură de jazz combinată cu drum and bass, samba, electro putin techno şi mult, mult experiment? O cameră a sunetului semnată Amon Tobin. Enjoy:

Ce eşti tu?

Nume: tu, le garçon de mes rêves
Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate.

La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna.

Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.

Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate. La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.

Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna. Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

London Calling

De mică m-am simţit atrasă de Anglia şi de aerul ala de aristocraţie şi autosuficienţa care pluteşte peste tot şi din caractere, străzi, clădiri..Ma gândesc la câte mistere şi paradoxuri pot coexista în acel loc marcat de libertinaj, disciplină şi umbră victoriană. Citeam pe blogul unei prietene de promisiunea unui revelion în Paris. Am început să-mi fac planuri deşi cele 19 ore ale ei se transformau în săptămânile mele. Cred că fiecare loc poate fi supus tehnicii adjectivului, iar pentru mine Londra înseamnă liber şi totuşi dependent, aristocrat şi promiscuu, galben si gri..

Daca ar trebui s-o descriu în imagini, Londra e:


Bangface Weekender: un festival de tehno la care trebuie sa ajung, în teorie ăsta e motivul care ne mişcă până acolo..

National Gallery dorinţa inspirată de toate ghidurile turistice care mi-au trecut prin mână până acum.


Science Museum pentru câ mâ inspiră oamenii care au cucerit lumea.



Cafeneaua Bloomsbury Îmi amintesc de ea de când eram mică şi e cam singurul lucru pe care mi-l mai amintesc în afara de Webmister Abbey.



Keane şi Somewhere only we know

O luma nebună

Oameni fără expresie, locuri uzate de amintiri, o cursă nebună pentru un strop de fericire care se transformă în cele din urmă în nebunie...un sistem care nu încadrează pe oricine dar care obligă la supunere şi recunoaşterea supremaţiei.

Şi pentru un Crăciun cu miros de măr, scorţişoară şi mucegai:

Everybody's free...to wear sunscreen:))

If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience…I will dispense this advice now. Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked….You’re not as fat as you imagine. Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday. Do one thing everyday that scares you Sing Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours. Floss Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re  behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself. Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how. Keep your old love letters, throw away your old bank statements. Stretch Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t. Get plenty of calcium. Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone. Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children,maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t 
congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s. Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own.. Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room. Read the directions, even if you don’t follow them. Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly. Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good. Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future. Understand that friends come and go,but for the precious few you should hold on. Work hard to bridge the gaps in geography and 
lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young. Live in New York City once, but leave before it makes you hard; live in Northern California once, but leave before it makes you soft. Travel. Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders. Respect your elders. Don’t expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out. Don’t mess too much with your hair, or by the time you're 40, it will look 85. Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it’s worth. But trust me on the sunscreen…

When our souls got introduced...

O atitudine veche, o mare cantitate de autosuficienţă şi egocentrism şi complexe care nu continuă să apară la fiecare pas din te miri ce...o atutidine boemă fără spirit de creaţie şi multă pasiune...asta îmi inspiri tu. Şi nu uita de