Despre inutilitate si sentimentul apartenentei

Multe vise si putine informatii m-au condus pe drumul asta, ca de altfel pe orice provincial care spera la notorietate si puternicia unei institutii de invatamant. Si, in mod evident, cum acum 4 ani de zile cel mai cosmopolit si “in trend” concept universitar era dat de publicitate si noile media, comunicare institutionala si relatii publice, m-am inscris plina de euforie si motivatie la una dintre cele mai elitiste institutii de invatamant de atunci, fosta scoala de partid, Stefan Ghoerghiu care, printr-o rebranduire pe o fata mai umana, a devenit Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

Portofoliul facultatii, valorile sale occidentale de interactiune permanenta si sprijin pedagogic neconditionat m-au facut cel putin 3 ani de zile sa cred ca am facut alegerea corecta. Inca cred asta. Prin SNSPA am fost obligata sa-mi asum concepte fundamentale in filosofia culturii, istoria culturii romane moderne, comunicare politica, iar numele sonore ale unora dintre cadrele didactice SNSPA m-au facut sa resimt critic cele 5 milenii de amanipulare la care am fost supusi chiar daca am fost acuzata de o vanzatoare de carti ca undeva cele 5 milenii dau cu rest :”de unde 5 domnisoara, nu erau doua?”

Totusi primele experiente profesionale aplicate m-au facut sa ajung la o concluzie pe marimea si maretia profilului pe care l-am adoptat. Profesionalismul este inlocuit de “networking”, sau conform unor anunturi de aangajare ce apartin unora dintre cele mai prestigioase companii multinationale, jucatori importanti pe piata tertiara romana, “detinerea unei retele de cunostinte stabile in domeniul politic/juridic/econimic” si, sunt convinsa ca lista ar putea continua in terenul altor fielduri informative, ridicate acum la rang de “knowledge”: fashion, lifestyle etc. etc.

Relatiile publice interrvin in cazul comunicarii cu media si comunitatile direct implicate in activitatea unei organizatii. Sarcina unui om de comunicare este aceea de propaga o imegine pozitiva a organizatiei in fata tuturor publicurilor sale care, de la Bernstein incoa, nu se mai reduc la consumatorii finali si comuniatatea media, ci la intregile grupuri de interese care au un cuvant greu asupra activitatii aceleasi oragnizatii si carora li se acorda interventii masive de lobby sau mai pe ramaneste, protocoale si bartere.

Tinerii profesionisti pot reclama acest know-how in terenul relatiilor interumane, avantajelor psihologice iar profesionalismul lor merge mana in mana cu acea retea de cunostinte pe care incep sa o contureze in momentul in care reprezinta o entitate organizationala notorie. Ca o concluzie, pentru toate organizatiile care au astfel de pretentii “profesionale”: “Maturizati-va si acceptati profesionalismul in termenii sai initiali!!!!”

Despre viata, influenţe şi autoritatea spirituală...

De când eram mică am iubit oamenii şi tot ceea ce îi compune, inclusiv micile exerciţii de stil care le scapă încă din primii ani. Eram fascinată de scris dar nu neaparat de creaţie, cât ma fascina grafologia, modul în care oamenii colerici apleacau spre dreapta întreaga serie de fraze care, de multe ori, la vîrsta aia nu erau decat nişte mici introduceri în ceea ce pentru fiecare avea să se transforme în dedicaţie, pasiune sau o rutină salvatoare.

Toate încercările noastre de identificare, lecţiile de pian, taberele şcolare cu origami şi mulţi francezi, festivalurile tinerilor creatori de imagine şi concursurile de eseuri, toate astea trebuiau să ne dea cel putin un hint de unde ar trebui să începem să ne proiectamvisele. Mie personal îmi plăceau toate şi cred că paleta de idealuri era mult prea largă să mă poată duce la claritatea unui motiv sau unei proiecţii de viitor.

Cred că cea mai simplă cale prin care reuşesşti este să ajungi să-ţi cunoşti atuurile şi defectele, să ţi le accepţi, nu pesimist, nici delăsător, ci la gradul la care le poţi ajusta şi transforma în "zone neutre ale personalităţii". În teorie totul sună fascinant însă la un anumit punct al aplicării lor începe să se proiecteze o neputinţă urmată de dezamăgire care poate fi total necopnstructivă şi depresivă. Cum ajungem să ştim ce vrem realmente de la noi?Prin transformarea taberelor cu francezi în noi experienţe şi noi trăiri, în fiecare zi, neobosit şi neplafonant şi acceptarea imprevizibilităţii vieţii. Asumarea schimbării ca oportunitate cred că e cea mai dificilă provocare de care m-am lovit până acum. Nu presupune nici o urmă de confort psihic, nici o siguranţă şi nici o punte de legatură cu trecutul. Dar a da o notă negativă schimbărilor e probabil cea mai ineficientă strategie de viaţă. Oricum totul e legat de atitudine şi atracţia universală nu scuteşte pe nimeni de propriile proiecţii, ca o autoritate spirituală.

Dumnezeu a creat totul din nimic, dar nimicul încă se mai vede...

Sunt ambivalentă. Nu eu ca persoană ceea ce ar indica în mod generic nerepetitivitate şi ar transforma postul ăsta într-un auto-portret reflexiv şi plin de adjective: eu ca om sau eu şi voi sau noi sau eu ca şi voi.

Sunt un construct foarte paradoxal şi mă lovesc de asta isteric şi trist în fiecare zi şi reuşesc să dau dracului acel echilibru pe care mi-l gândesc în fiecare noapte, tot atunci când mă gândesc oricum de mâine va fi altfel, voi fi mai bună, voi încerca să ascult şi mai ales să înţeleg, nu-mi voi mai baza întreaga viaţă pe logica momentului sau în fine orice altă proiecţie care mă lasă să dorm până dimineaţa când îmi voi începe ziua la fel de obosită, de egoistă, de reactivă.

Mă gândeam la pofta mea de cafea de acum şi mă gândeam că îmi doresc să fie latte. Treceam prin cameră şi mă gândeam cât de draguţ ar fi să-mi pot picta pereţii...în orange. Da ar putea s-o facă altcineva dar mi-aş dori s-o fac eu. Şi voi...vă îndoliaţi permanent cu o tensiune, o idee ruptă de context, o singură idee, mai multe idei cu aceeaşi substanţă...mă chinui în fiecare zi să-mi amintesc...vâd mâinile care ar fi putut să-mi construiască lumea...

Personalitatea mea: self-knowing reinventing extrovert

De unde ştiu?  În mică măsură de aici

De ce? Pentru că :

-am fost productivă 

-am construit un website

-am construit un scop: al meu

-am iertat

-am scris o poveste

-am schimbat profiluri de carieră

-ma iubesc,

-îi iubesc pe ceilalţi sau le iubesc povestea 

- am o geometrie proprie de prejudecăţi, stereotipuri, trăiri, revelaţii

- pentru că merg cu Ratb

Muzică experimentală © Amon Tobin

A ce aduce o partitură de jazz combinată cu drum and bass, samba, electro putin techno şi mult, mult experiment? O cameră a sunetului semnată Amon Tobin. Enjoy:

Ce eşti tu?

Nume: tu, le garçon de mes rêves
Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate.

La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna.

Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

Data naşterii: undeva nu mai devreme de '85 :))
Locaţie: deocamdată ,acest Bucureşti
Aptitudini: insistenţă, pasiune, nelinişte.

Ar trebui sa poţi fii cu mine fără să mă înţelegi vreodată suficient de mult dar să te comporţi în aşa fel încât să nu-mi arăţi asta. Aş vrea sa fii mulţumit tot timpul cu ce e mai bun din mine şi din tine şi să creezi reciprocitate. La fel de mult, aş vrea să ai o nelinişte lucidă şi multă energie şi să nu te plafonezi niciodată şi să găseşti tot timpul în oameni şi locuri şi parfumuri şi trăiri ceva fascinant şi sa renunţi la oamenii cu uşurinţa cu care ai putea să renunţi la tot pentru ei...inclusiv la mine.

Aş vrea să fii tot timpul nou dar să-mi fii cunoscut şi în acelaşi timp să simt că te cunosc dintotdeauna. Aş vrea să fii posesiv fără să anulezi libertatea, aş vrea să pot fi atât de posesivă încât să nu te anulez. Aş vrea să crezi în dragoste fără s-o găseşti în oricine. Ar trebui să fii scorpion, amuzant, răutăcios, foarte pasional şi să crezi în mine.

London Calling

De mică m-am simţit atrasă de Anglia şi de aerul ala de aristocraţie şi autosuficienţa care pluteşte peste tot şi din caractere, străzi, clădiri..Ma gândesc la câte mistere şi paradoxuri pot coexista în acel loc marcat de libertinaj, disciplină şi umbră victoriană. Citeam pe blogul unei prietene de promisiunea unui revelion în Paris. Am început să-mi fac planuri deşi cele 19 ore ale ei se transformau în săptămânile mele. Cred că fiecare loc poate fi supus tehnicii adjectivului, iar pentru mine Londra înseamnă liber şi totuşi dependent, aristocrat şi promiscuu, galben si gri..

Daca ar trebui s-o descriu în imagini, Londra e:


Bangface Weekender: un festival de tehno la care trebuie sa ajung, în teorie ăsta e motivul care ne mişcă până acolo..

National Gallery dorinţa inspirată de toate ghidurile turistice care mi-au trecut prin mână până acum.


Science Museum pentru câ mâ inspiră oamenii care au cucerit lumea.



Cafeneaua Bloomsbury Îmi amintesc de ea de când eram mică şi e cam singurul lucru pe care mi-l mai amintesc în afara de Webmister Abbey.



Keane şi Somewhere only we know