Renunţ la starea de rău de azi pentru un rău mai profund. Şi evoluţia unde e? Asta e avoluţia. Toate destinele critice sunt nefericite. Şi asta de ce? Pentru că nu cunosc dintotdeauna şi pentru că nu evaluează critic realitatea de la început. Pentru că până la o vârstă sunt antrenate în mediocritate.
De fapt cred că există două tipuri de fericire. Diferenţa dintre ele e dată de faptul că una e reală, palpabilă, iar cealaltă e pur conceptuală. Feficirea spirituală, împlinirea sufletească, noţiunea de familie…toate sunt pure abstracţii şi deviaţii de la ceea ce e în mod evident esenţial: senzaţia reală de fericire. Dincolo de convenţie, fericirea nu mai poate fi separată de senzaţie, euforie sau extaz. Fericirea sau exaltarea simţurilor: iată relaţia de sinonimie perfectă!
Iubirea, succesul, împlinirea de orice tip, toate astea sunt de fapt descrise prin prisma senzaţiei serotonice pe care o provoacă. Senzaţia rămâne aceeaşi, însă creierul uman face o diferenţă. Vorbesc prostii! Nici un creier! Difernţa e dată de o mentalitate, un stereotip, o cultură sauo credinţă specifică pe care o ascundem într-un mod latent sau nu în propria personalitate.
Ceea ce am crezut până acum că extrapolează idealul de fericire şi împlinire nu e decât un set de simboluri şi convenţii care tinde să uniformizeze şi să aducă la nimic personalităţile “promiscue”. Promiscuitatea e votată şi definită prin prisma aceloraşi geometrii de gândire. Care e răspunsul: un nou hedonism. Inelul de logodna şi albul rochiei de mireasă trebuie înlocuite cu afrodisiace şi opiacee, iar stabilirea unei relaţii eterne cu dramatismul pierderii sale. De ce suntem noi diferiţi? Pentru că avem un oarecare gust pentru estetic şi cultivarea simţurilor, împreună cu cea mai simplă formă de curiozitate. Toate acestea sunt în mod natural urmate de reflecţia asupra noului mod de viaţă dictat de pasiunea pentru frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu