Tripuri de patru rânduri şi jumătate…

Patru rânduri şi jumătate…e o geometrie..nu am impus-o, ci s-a creat. Am început să scriu într-o seara. Multe stări contradictorii, inconsistenţă în gândire, argumente la fel de valabile pentru o idee şi pentru opusul ei..era deja ceva obişnuit dar continuam să scriu câte patru rânduri şi jumătate pentru fiecare nerv..

Se tot repeta şi am observat la un moment dat. Şi toate stările alea se terminau într-un final prost. Am început să fac un exerciţiu logic: dacă toate stările de atunci puteau fi rezumate în patru rânduri jumătate, de ce m-aş mai obosi să gândesc “timp” de nu ştiu câte pagini când pot rezuma totul?

Să încep cu asta şi să o termin cu toate stările semi depresive, semi distructive, semi narcotice..să găsesc un echivalent psihic petru cele patru rânduri şi jumătate…o ecuaţie, un interval de timp, o idee sumativă care să-mi rezume toate stările…Evident că nu reuşesc şi că cele patru rânduri şi jumătate pot fi cel mult un exerciţiu de stil sau o exigenţă a mea…şi probabil că există oameni care şi-au dezvoltat un astfel de artificiu psihic. Sunt norocoşi? E eficient, comod, mediocru să-ţi rezumi toate stările când poate că ar trebui trăite la acea intensitate, în acel moment, în acele luni sau acei ani, cu acel om?E o lipsă de curaj să-mi caut un instinct de autoconservare psihică sau e un exerciţiu prin care ma fortez sa depăşesc nişte limite?

Am depăşit deja cele patru rânduri şi jumătate..